Posted on Un comentariu

Propolis – “Antibiotic natural”

Propolis – “Antibiotic natural”

Propolisul este considerat cel mai puternic antibiotic natural. „Darul Florilor” vă recomandă propolisul sub forma de tinctura de propolis pentru a beneficia de proprietățile sale terapeutice și curative.

Compoziția chimică a propolisului

Compoziția chimica a propolisului nu este suficient cercetata, în el identificându-se peste 149 de substanțe componente. Componenții săi de baza sunt rășinile și balsamurile în proporție de 50-55%, ceara 30%, uleiuri eterice 15% și polen 5%. Rășinile sunt alcătuite în cea mai maTinctura de propolisre parte din acizi monocarboxilici în stare libera cu formula bruta C20H30O2 de tipul cizilor abietici și pimarici. În afara acestora, în rășina de propolis s-au mai identificat acizii benzoic, cinamic, feluric și cafeic, precum și substanțe cumarinice si terpenoidice, valina, alcool cinamic și benzilic, esteri ai acizilor benzoic, cinamic si cumaric.

S-au mai găsit în propolis 21 de flavonoide care au rol de protecție a circulației sagvine, prin aceea ca reduc permeabilitatea vasculara, deci măresc rezistenta vaselor capilare.

Substanțele minerale din propolisul brut sunt în cantitate de 0,5-2%. În extractul alcoolic uscat s-au pus în evidenta 17 microelemente. Aceste sunt aluminiu, cupru, magneziu, zinc, siliciu, fier, mangan, bariu, strontiu, titan, staniu, argint, nichel, crom, vanadiu, cobalt și molibden.

În propolis s-au mai pus în evidenta și unele zaharuri cum ar fi: glucoza, fructoza, melezitoza, vitaminele A, B, E, C și PP, precum și enzime din grupa transhidrogenazelor.

Propolisul are proprietăți bactericide și anestezice care depășesc de 3,5 ori acțiunea cocainei și de 5,2 ori pe cea a novocainei. Din propolis s-a extras un antibiotic care are însușirea de a distruge atât microbii cât și ciupercile. Pe propolis nu se dezvolta nici un mucegai.

Însușirile terapeutice ale propolisului

Datorita însușirilor sale bactericide, bacteriostatice, antimicotice,  antitoxice, antivirale, antiinflamatorii, analgezice și regeneratoare, propolisul este utilizat încă din cele mai vechi timpuri în tratamentul a numeroase boli.

Tratamentul cu propolis se poate aplica în următoarele cazuri și sub următoarele forme:

  • boli infecto-contagioase: gripa, febra tifoida, meningite, etc. Se utilizează soluție alcoolica 20-30%, câte 30 picături de 3 ori pe zi înaintea meselor;
  • O.R.L.: amigdalite, laringite, sinuzite, otite, rinite, etc.. Prin tamponare cu unguient în nas, spray, gargara, aerosoli din soluție alcoolica 5%. Cel mai direct, se mesteca 5-20 g propolis pe zi;
  • în oftalmologie: în conjunctivite. Se utilizează soluție de propolis 5-10% în apa calda. Se pun 3-5 picături de filtrat de culoare gălbuie-bruna în fiecare ochi. Usturimea e suportabila.
  • boli respiratorii: traheite, bronsite, tuberculoza. Tratament sub forma de aerosoli 10%, soluție apoasa sau tinctura 20% de trei ori pe zi, câte 30 picături și de 2 ori pe săptămâna inhalații.
  • boli ale aparatului circulator: hipertensiune și arteroscleroză. Sub forma de tinctura 20% câte 30 de picături dimineața pe nemâncate, pana la vindecare;
  • în ulcer gastro-duodenal, enterite și colite. Câte 40 de picături de tinctura 20% dimineața pe nemâncate;
  • în dureri de stomac și boli virotice ale stomacului. Câte 30 de picături în 100 ml lapte dimineața;

Alte indicații:

  • în inflamații ale ficatului. Câte 40 de picături, de 2 ori pe zi în 100 lapte, înaintea meselor cu o ora și în parazitoze intestinale, câte 10 picături , de 2 ori pe zi, înaintea meselor;
  • infecții urologice și boli de prostata: rinichi, cai urinare, vezica urinara, prostata. Tratamentul se poate face cu câte 40 de picături, de 2 ori pe zi, în 100 ml lapte, înainte de mese cu o ora, sau se sug 5-10 g propolis pe zi timp de 30 zile;
  • boli ginecologice: vaginite și metrite ulceroase. Se aplica prin tamponare o data pe zi tinctura alcoolica 3-15%;
  • boli dermatologice: în intertrigo, pomada 30% de 2 ori pe zi, timp de 2-6 zile, în eritroderma descuamativa și eritem seboreic se aplica pomada cu 20% propolis. În eczeme, neurodermite, ulcer varicos, fisuri anale, hemoroizi, karatodermii, arsuri și degerături, se folosește soluția alcoolica sau unguent cu 20% propolis. Pentru combaterea bătăturilor și negilor, se aplica un pansament timp de mai multe zile cu o bucata de propolis topit;
  • cancer: mamar, al organelor interne sau al pielii. Se folosește supt și mestecat 5-10 g pe zi; sub forma de tinctura 20-30% câte 20-30 picături, înainte de mese, timp îndelungat si sub forma de alifie 20% de 2 ori pe zi în cancerul mamar și al pielii.
  • stomatologie: în paradontoză incipienta, abcese paradontale, dureri dentare, gingivite și stomatite. Se aplica soluție alcoolica 20-30%, câte 30 de picături de 3 ori pe zi înaintea meselor. În cazul cariilor, se introduce în acestea o bucata de vata îmbibată în aceasta soluție.

Pe lângă utilizarea propolisului în scopuri terapeutice, acesta mai are multiple întrebuințări în industria alimentară, la conservarea fructelor, semințelor și peștelui, la fabricarea unor lacuri în industria mobilei și a instrumentelor muzicale.

1 thought on “Propolis – “Antibiotic natural”

  1. LIGA SAGRES

    Many thanks for sharing.

Lasă un răspuns